M-a sunat Dumnezeu în seara asta
de două ori
de fiecare dată i-am respins apelurile
știam prea bine ce are să-mi spună
că nimeni nu mă mai salvează
și că înțelegerea noastră a picat
nu m-am ținut de cuvânt
precum am promis în vis
trebuia să mă rog pentru el
și așa poate aveam și eu o șansă
la mântuire
dar eu m-am făcut că nu văd
și am ales să cad de fiecare dată
doar doar oi afla și eu fericirea
Acum cine mă mai salvează
pe mine de mine?
Dumnezeu nu a mai sunat
iar eu mi-am lăsat telefonul pe modul
silențios, avion și brutal
O altă prăbușire în experimental
No comments:
Post a Comment