Sunday, 5 April 2020

Meteora

Metéora

Clopotele de la Meteora îmi sună adesea în timpane, mi le zgârie.
Dar toaca e cea care mă readuce la viață, de fiecare dată când o ascult, atunci mă gândesc cu groază cum pot să cad mereu în păcat, facil și nesimțitor. Îmi amintesc cum mi-am despletit părul, tu ai luat meticulos o foarfecă, mi l-ai tăiat, l-ai îndreptat și l-ai vopsit, ai omorât tot ce era pur și neîmblânzit în el, ai scos toată natura și pădurile din el. Ți-ai dat jos crucile de pe pereți și ai zis amin până când s-au cutremurat toți demonii de deasupra capului meu. Și m-ai întrebat dacă te las să vezi acum părul tăiat și ciuntit, tot întreg în splendoarea soarelui, pentru tine ăsta era cel mai erotic lucru cu putință de când te inchisesei în chilie la meteora.
Te-am tot ispitit până mi-ai zis că simți cum ți se schimbă corpul și cobori în iad. Abia atunci am înțeles ce șarpe am creat și de ce în povestea asta a noastră eu eram acum eva și eu am greșit, eu am provocat, eu am cerut cu lacrimi asta, crezând mereu că eu rămân victimă.
Ca și acum 8 ani. Dar acum am fost călău.
Clopotele de la Meteora sună în gol, totul împrejurul meu miroase a mir și a lucruri sfinte, amestecate cu sânge vărsat aiurea.
De ce nu pot să plâng, să mă biciui, nu mai pot să mă simt vinovată de nimic, aștept să simt vina aia copleșitoare care să mă oprească definitiv și, cu toate astea, deși mi-a promis, nu vine nici azi. Pentru că poate nu o las să vină, mi-e frică de ea și știu că, dacă vine, o să mă cutremur și o să mă urăsc până la sfârșitul vieții pentru răul pe care l-am hrănit.
A pus stăpânire pe mine mândria și nu mai pot să scap de ea nici cu o mie de rugăciuni, nici cu lacrimi, nici cu alcool. Clopotele mele de la Meteora, unde sunteți? De ce nu omorâți ce-i rău în mine, să îmi rămână doar crucile în piept, să mă duc să îngrop neliniștea asta de moarte din tâmplele mele bolnave? Clopotele mele de la Meteora, nu mă amăgiți și nu îmi cântați aliluia înainte de vreme.
Nu mă răstigniți înainte să apuc să mă căiesc, mai sunați o dată măcar, clopotelor de la Meteora...
țigările pe care (nu) le fumez
țin de ceva vreme loc de iubire
țin loc și de sete și de dor
de toată apocalipsa stelelor din mine
fumez de parcă nu o să mai fie mâine
așa cum mă dăruiesc mereu
până la epuizare ideilor iubiri de orice fel viselor pe care le devorez spontan
nu sunt decât niște drame istovitoare
asa cum m-a atenționat Dumnezeu deunăzi
țigările pe care nu le-am fumat
au crescut un vierme în burta mea
se zvârcolește ori de câte ori e noapte
când vulnerabilitățile pun stăpânire pe mine și nimic nu mă scapă de ce simt
semihexagagonul ce plutește deasupra minții mele și strălucește ca un zori de zi
e forma pe care o prefer când scriu
totul din stele care nu se unesc niciodată
și e prima noapte a șasea când ele au ieșit la plimbare nu este o minciună
stelele ies când și unde vor și nu neapărat
pe același cer care-i pentru toți deodată

Baby just like it was 1894

baby just like it was 1894 again

pun pariu că ai acel je ne sais quoi
când dansezi pe ritmuri de blues
agresivă că în anii de sălbăticie pe care nu i-ai mai găsit niciunde
decât în visele de tânără fecioară
care alerga cu lupii de bezmetică
în păduri de ametist închis
o vâlvătaie o întreagă galaxie de tu-uri capricioase
nu te mai știu de când ne-am promis una alteia că o să ne iubim până la nemurire și niciodată înapoi
nu te mai uita la mine ca și cum ai fi surprinsă eu din toate nefemeile din cer știu ce cauți și ce arde în temelia noastră
numele tău e o falsitate am zis că știu
ce spui cu adevărat când zici cu totul altceva
dansezi murdar cu multe cărți pe la spate
dar pun pariu că arăți grozav când dansezi și fumezi cu ochii închiși cu halatul desfăcut în tălpile goale pe iarbă
iarba care ți-a pierdut urmele la padina
ultima oară când ai dansat cu ursitoarele
era numai foc în 1894 și muzică pe note
și pletele tale de cosânzeană dansau cel mai grozav pe ringul de dans
pun pariu că dansezi cu lupii ca nimeni alta
în jurul focului de tabără
baby just like it was 1894 again

dincolo de timp

prietenia noastră e ca o sticlă de lalique
s-a mai spart câte un pic din ea
de vreo 14 ani încoace
cioburi imposibil de pus la loc știi și tu
dar lichiorul se face din ce în ce mai bun
începe să se conțină pe sine în eter
pe măsură ce trec zilele și ne amestecăm
poate că apa cu vinul fac casă bună
chimia din lichior totuși e de neînvins
prietenia noastră e leagănul adolescenței toate iubirile neconsumate la ceas de noapte insomnii și multe bălării de fapt

tot ce nu ne-am spus vreodată dar e acolo ești sunt aici încă ne suntem una alteia
cum sunt moleculele din clasa I
de nedezbinat

nu ne-am mai văzut de câțiva ani golurile
am tot încercat să le umplem cu altele
să ne descoperim până am ajuns
să ne despărțim
am devenit femei azi oare putem să ne vedem cu adevărat mă tot întreb
și îmi răspund la fel de sincer că orice s-ar întâmpla și oricâtă vreme ar trece peste

noi ne vom rămâne
una alteia pentru totdeauna
precum în cer așa și pe pământ

Algoritm

e o adevărată arheologie
ce se întâmplă între noi cum trec anii
și tot mai găsim rămășițe
tot săpăm și săpăm pân-ajungem la suflet
deși noi am murit deja de mult
sufletele noastre sunt încă vii și tinere
sunt ca pruncii ce abia s-au născut
după un scurt și dureros travaliu de iad
sălbatici și neîmblânziți în pădurile mov
acolo unde mormântul nu e pe pământ
și toate trupurile se îngroapă în raiul celor
care nu mai așteaptă nimic de la nimeni
pe aceștia îi așteaptă raiul
iar tu cu rămășițele tale dumnezeiești
mă tot zgândări de suflet ca un arheolog
sperând c-o să găsești acolo ceva mai mult decât o bucată de trup și chip de lut
e un întreg arhetip în spatele gesturilor tale încât mă tot întreb când o să te oprești
Arheologia sufletului meu e un algoritm
la care nimeni nu poate ajunge
săpând

Meqwe

numele ei era meqwe wolfe

nimeni nu a mai auzit de ea până ieri
nu există referințe nici pe google, mi-a zis
de unde vii și unde te sfârșești, meqwe

poate că nu e un nume, e doar o idee
ce plutește nepăsătoare deasupra minții
tale de poet dezechilibrat, doar o idee

nu mai e poezie, nici muzică, nici poveste
nimic din ce tu ți-ai închipuit sau ai visat
nu este nici măcar o idee din ce ai scris

meqwe era mai mult decât un nume
mai puțin decât - (o idee) - mai aproape de
o poezie nescrisă încă de nimeni

Ana alui Manole

Manole
Ana ta se destramă la miazănoapte
Zidește-mă iar în taină
În liniștea păcatelor de moarte

Manole
Fă-mi chip după ce tânjești mai mult
Mai tare și mă iartă
Ana ta de azi nu se mai deșteaptă

Manole,
Ana nu mai e a ta de când cerul
și pământul s-au dezlipit
Fă bine și zidește-o în vis!