țigările pe care (nu) le fumez
țin de ceva vreme loc de iubire
țin loc și de sete și de dor
de toată apocalipsa stelelor din mine
fumez de parcă nu o să mai fie mâine
așa cum mă dăruiesc mereu
până la epuizare ideilor iubiri de orice fel viselor pe care le devorez spontan
nu sunt decât niște drame istovitoare
asa cum m-a atenționat Dumnezeu deunăzi
țigările pe care nu le-am fumat
au crescut un vierme în burta mea
se zvârcolește ori de câte ori e noapte
când vulnerabilitățile pun stăpânire pe mine și nimic nu mă scapă de ce simt
semihexagagonul ce plutește deasupra minții mele și strălucește ca un zori de zi
e forma pe care o prefer când scriu
totul din stele care nu se unesc niciodată
și e prima noapte a șasea când ele au ieșit la plimbare nu este o minciună
stelele ies când și unde vor și nu neapărat
pe același cer care-i pentru toți deodată