Tuesday, 10 March 2020

ice vodka

M-ai întrebat
De ce miroase a moarte în barul ăsta?
Lângă spital un bar infect
Unde nebunii își beau mințile
Și doctorii au nevoie de alcool,
Presupun că toți avem nevoie de alcool
Sau suntem beți de iubire, cum ziceai.
Toate viciile astea, excesele și decadența
Doar ca să nu ne privim pe noi,
Doar pentru că ne e frică de noi,
Doar ca să nu acceptăm adevărul,
Dar știi ceva, mi-ai spus deunăzi
Sunt bolnav, dar am primit o veste bună azi
O să mai fiu bolnav doar pentru două luni,
Cel mult trei și apoi gata.
Uneori prietena mea spune lucruri care au înțelesuri ascunse, asta faci și tu?
Și mi-am zis în sinea mea ca pentru tine:
I know you are in pain, hai cu mine să
Te scap de suferințe
Dar apoi te-ai întors către barman și
I-ai cerut fără nicio vlagă sau noimă
O vodkă cu gheață, te rog.
Ține-mi paharul plin.
Ține-i paharul plin. Și apoi m-am dus.

No comments:

Post a Comment