între adam și o evă oarecare

rădăcinile astea care au crescut
până în grădina Raiului
au ceva din stupiditatea gestului
bărbatului care își bate joc
de propria creație
deșănțată în basmele din copilărie
o bulă de săpun ca o sferă
pe care o frămânți între degetele
care nu se mai termină
o evă pe care ai plămădit-o din
visele cu care te hrănești
când rupi câte o bucată din mine în
fiecare noapte când
luna nu mai apare și te obsedează
doar ca să ai mereu un umăr
cel pe care se află toate alunițele mele
pe care nu le-ai văzut niciodată
sunt stele-lumină în întunericul din noi
copacul pe care l-ai crescut în pădure
nu o să înverzească niciodată
și asta e cea mai sinceră
declarație de primăvară, a nu fi fost